Mașina premierului Poloniei, Donald Tusk a fost furată

În noaptea de miercuri spre joi, automobilul privat al familiei premierului Poloniei, Donald Tusk, un Lexus, a fost furat din apropierea locuinței sale din Sopot. Poliția a localizat rapid vehiculul și l-a transportat într-o parcare securizată.

Presa poloneză notează că autoritățile au organizat o operațiune de filaj pentru a surprinde eventualii hoți, însă aceasta nu a avut succes, astfel că mașina a fost mutată într-un spațiu sigur. Până în prezent, nu au fost anunțați suspecți sau rețineri.

Incidentul a reaprins discuțiile privind eficiența Serviciului de Protecție a Statului, responsabil de securizarea reședinței premierului. Analiști citați de presă au avansat ipoteze privind acțiunea unei grupări criminale îndrăznețe sau chiar a unor provocări orchestrate de servicii secrete străine, dar acestea nu au fost confirmate oficial.

Jurnaliștii au amintit că Lexus se numără printre mărcile preferate de hoții de mașini în Polonia, vehiculele fiind adesea dezmembrate pentru piese vândute pe piața neagră.

Autoritățile continuă ancheta, analizând imaginile de supraveghere și posibile piste privind modul de operare, iar incidentul a relansat dezbaterea despre vulnerabilitățile sistemului de protecție al liderilor politici și necesitatea unor măsuri suplimentare de securitate.

Total
0
Shares
Total
0
Share