Medicii specialiști oferă consultații profilactice gratuite în raioanele Dubăsari, Cantemir și Ungheni

Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere consultații profilactice gratuite, finanțate din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

În data de 15 – 17 septembrie, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se află în Centrul de Plasament pentru Persoane Vârstnice și Persoane cu Dizabilități din Cocieri, raionul Dubăsari.

Tot în această perioadă, se prestează gratuit servicii stomatologice copiilor în mai multe localități: între 15 – 18 septembrie, în Ciobalaccia, raionul Cantemir; pe 19 septembrie, în Tartaul, Cantemir; între 15 – 16 septembrie, în Costuleni, raionul Ungheni; și în perioada 17 – 19 septembrie, în Morenii Noi, Ungheni.

Săptămâna trecută, peste 850 de persoane au beneficiat de examene profilactice, dintre care circa 500 au efectuat screening pulmonar, iar aproape 360 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.

Total
0
Shares
Total
0
Share