Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a inițiat procesul de elaborare a unui proiect de lege care va reglementa structurile de acțiuni cu drepturi de vot multiple, precum și transparența în activitatea investitorilor instituționali, administratorilor de active și consilierilor de vot.
Proiectul va aduce modificări la Legea nr.1134/1997 privind societățile pe acțiuni și Legea nr.171/2012 privind piața de capital. Potrivit CNPF, inițiativa derivă din angajamentele asumate de Republica Moldova pentru alinierea legislației naționale la acquis-ul UE, inclusiv:
Directiva (UE) 2024/2810 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2024 privind structurile de acțiuni cu drepturi de vot multiple în societățile listate pe sisteme multilateral de tranzacționare;
Directiva 2007/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 iulie 2007 privind exercitarea drepturilor acționarilor în societățile cotate, cu accent pe normele netranspuse încă.
Totodată, proiectul va include propunerile venite de la entitățile din piață și va introduce dispoziții pentru eliminarea ambiguităților existente în reglementări.