Marina bulgară a distrus o dronă acvatică în Marea Neagră

Marina bulgară a neutralizat o dronă acvatică avariată în largul Mării Negre, la aproximativ 80 de kilometri est de Varna, a anunțat marți Ministerul Apărării de la Sofia, citat de EFE. Autoritățile nu au precizat dacă aparatul aparținea Rusiei sau Ucrainei.

Potrivit comunicatului, drona a fost localizată luni, inspectată și ulterior distrusă, fără să fie înregistrată vreo explozie secundară. „Drona nu conținea substanțe explozive și nu reprezenta niciun pericol”, au precizat specialiștii Marinei bulgare, conform Agerpres.

Incidentul survine la câteva zile după ce o dronă aeriană militară, aparent ucraineană, a fost găsită prăbușită pe plaja orașului Burgas, situat la circa 150 de kilometri sud de Varna. Aparatul, căruia îi lipseau coada și o aripă, ar fi fost doborât, susțin experții militari.

În ultimele săptămâni, autoritățile bulgare au mai descoperit o dronă pe plaja din Sozopol și un motor de rachetă cu lungimea de 1,7 metri și diametrul de 17 centimetri, fără a se stabili originea acestora.

Total
0
Shares
Total
0
Share