Două blocuri de studii ale Colegiului „Alexei Mateevici” din Chișinău – blocul principal și blocul B – vor fi reabilitate energetic în cadrul Proiectului INSPIREE, Inițiativa pentru dezvoltarea infrastructurii publice durabile prin renovări de eficiență energetică. Acordul de colaborare a fost semnat astăzi, 18 septembrie, în prezența partenerilor și autorităților.
În total, proiectul prevede renovarea a 30 de clădiri publice: 14 clădiri ale spitalelor raionale și 16 clădiri ale instituțiilor de învățământ superior și profesional tehnic. Investițiile sunt finanțate printr-un credit de 30 milioane de euro acordat de Agenția Franceză pentru Dezvoltare și un grant de 38,7 milioane de euro oferit de Guvernul Germaniei, prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare KfW.
Secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Liudmila Stihi, a declarat: „Investițiile în infrastructura educațională sunt, de fapt, investiții în viitorul țării – în generațiile de elevi care vor contribui la dezvoltarea Republicii Moldova.”
La rândul său, secretarul de stat al Ministerului Energiei, Carolina Novac, a subliniat: „Prin aceste investiții, consumul de energie în clădirile renovate va scădea cu până la 50%, ceea ce înseamnă economii de aproximativ 12,3 GWh. Acest proiect contribuie direct la consolidarea rezilienței energetice a Republicii Moldova și la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă.”
Directorul UCIPE, Ruslan Surugiu, a explicat că lucrările includ „izolarea termică a clădirilor, modernizarea sistemelor de încălzire și ventilare, înlocuirea echipamentelor electrice și instalarea de sisteme eficiente pentru apă caldă și energie termică.”
Directorul AFD pentru Republica Moldova, Maxime Lebovics, a afirmat că „prin renovarea energetică a clădirilor publice din sectorul sănătății și educației, Moldova își consolidează reziliența energetică și investește în generațiile viitoare.”
Șeful oficiului KfW la Chișinău, Sergiu Guțu, a menționat: „Proiectul INSPIREE este un exemplu de colaborare europeană eficientă, care demonstrează coordonarea strânsă între partenerii internaționali și angajamentul Moldovei pentru dezvoltare durabilă, standarde moderne și integrare europeană.”
Directorul Colegiului „Alexei Mateevici”, Victoria Bercu, a declarat: „Ne bucurăm că elevii și cadrele didactice vor beneficia de condiții mai bune de studiu și de lucru, iar economiile la facturile de energie vor permite ca resursele financiare economisite să fie direcționate către dezvoltarea instituției și către asigurarea unui învățământ de calitate.”
Acordul semnat marchează prima colaborare a Proiectului INSPIREE cu o instituție de tip profesional tehnic. Anterior, un acord similar a fost încheiat cu Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, urmând ca în perioada următoare să fie semnate acorduri cu toate instituțiile beneficiare.