Sistemul național de apărare și cel de securitate trebuie consolidat, prin profesionalizarea armatei și susținerea celorlalte structuri de forță. Declarația a fost făcută de vicepreședintele Partidului „Respect Moldova”, fost secretar general de stat al Ministerului Apărării, Radu Burduja, în cadrul unei dezbateri electorale organizată de portalul NordNews.
Potrivit lui Burduja, pentru a avea o armată compactă și profesionistă, trebuie să renunțăm la serviciul militar obligatoriu. Totodată, militarii trebuie să fie dotați cu echipamente moderne, să beneficieze de salarii decente și de locuințe, pentru a-și putea exercita atribuțiile conform legislației.
„La fel, se referă și la celelalte structuri de forță. Nu doar militarii, dar și polițiștii au nevoie de același pachet social, pentru a le asigura un trai decent și condiții corespunzătoare să-și exercite obligațiile funcționale”, a precizat Burduja.
Partidul „Respect Moldova” susține că investiția în securitate și apărare nu este doar o datorie a statului, ci și o garanție pentru siguranța fiecărui cetățean.
„Noi vom asigura aceste condiții, pentru că doar așa putem construi un stat puternic, care își protejează cetățenii și își respectă apărătorii”, a concluzionat vicepreședintele formațiunii.