Circulația troleibuzelor din capitală a fost afectată

Vineri dimineață, circulația troleibuzelor din capitală a fost afectată în zona sensului giratoriu de la intersecția străzilor Ion Creangă, Calea Ieșilor și bulevardul Ștefan cel Mare, din cauza unor deranjamente la rețeaua de contact.

Pasagerii s-au adunat în număr mare în stațiile de așteptare, iar unii au fost nevoiți să-și continue drumul pe jos.

Linii afectate și redirecționări

Troleibuzele cu nr. 1, 4, 5, 8 și 22 au fost temporar redirecționate pe strada București.

Echipele de intervenție RTEC s-au deplasat la fața locului pentru remedierea defecțiunii.

Deranjamentele înregistrate

Primul incident: între 7:00 și 7:30, troleibuzele au fost redirecționate pe strada București.

Al doilea incident: între 7:48 și 8:18, mai multe unități de transport au staționat în apropierea stației ”Universitatea de Medicină”, timp de aproximativ 30 de minute.

În jurul orei 8:00, circulația a fost restabilită, cu întârzieri de până la 25 de minute față de program.

Purtătorul de cuvânt al RTEC, Felicia Rusu, a confirmat că cele două deranjamente consecutive la rețeaua de contact au fost cauza întârzierilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share