În Țânțăreni a fost lansat sistemul de colectare separată a deșeurilor reciclabile

În satul Țînțăreni, raionul Anenii Noi, a fost inaugurat oficial sistemul de colectare separată a deșeurilor reciclabile, primul de acest fel implementat în parteneriat cu municipiul Chișinău.

Autospecialele Î.M. Regia „Autosalubritate” au început ridicarea containerelor verzi, destinate plasticului, metalului, hârtiei, cartonului, dozelor de aluminiu, sticlei și altor materiale care pot fi valorificate. Proiectul este realizat de Primăria Municipiului Chișinău, Regia ”Autosalubritate” și Primăria comunei Țînțăreni, în baza unui contract de societate civilă.

Fiecare gospodărie a primit câte două containere de 240 de litri – unul negru pentru deșeurile menajere și unul verde pentru cele reciclabile – în total fiind distribuite 2 922 de containere, împreună cu pliante informative despre sortare și programul de colectare.

”Implementarea sistemului de colectare separată în două fracții a fost posibilă datorită colaborării eficiente dintre autoritățile locale din Țînțăreni și Primăria Chișinău”, se arată în comunicatul oficial.

Deșeurile reciclabile vor fi ridicate de două ori pe săptămână, iar locuitorii vor putea contribui direct la protecția mediului și la reducerea volumului deșeurilor depozitate, marcând Țînțăreni ca prima localitate parteneră a municipiului Chișinău unde sistemul funcționează efectiv.

Total
0
Shares
Total
0
Share