Președintele american Donald Trump a cerut miercuri ca ONU să deschidă o anchetă după ceea ce el numește ”tripla sabotare” petrecută în timpul discursului său la Adunarea Generală a Națiunilor Unite de la New York.
Trump a reclamat pe rețeaua sa Truth Social o defecțiune a scării rulante la sosire, apoi o defecțiune a teleprompterului și probleme cu sonorizarea.
”Nu a fost o coincidență, a fost un triplu sabotaj la ONU. Ar trebui să le fie rușine. Trimit o copie a acestei scrisori secretarului general și cer o anchetă imediată”, a scris liderul american.
”Ceea ce s-a întâmplat ieri la Națiunile Unite este O RUȘINE – Nu unul, nu două, ci trei evenimente rău intenționate!”, a adăugat el.
Potrivit purtătorului de cuvânt al secretarului general al ONU, Stéphane Dujarric, oprirea scării rulante a fost provocată accidental de un cameraman al Casei Albe.
”Nu avem niciun comentariu, deoarece teleprompterul pentru președintele american este gestionat de Casa Albă”, a precizat el referitor la problemele tehnice din timpul discursului.
Un responsabil al ONU, sub anonimat, a explicat pentru AFP că sistemul de sonorizare era conceput pentru a permite ascultarea traducerilor în șase limbi și că întreruperea sunetului ar fi afectat doar o parte a auditorului.