Marina franceză a confiscat 9,6 tone de cocaină în largul Africii de Vest

Marina militară franceză a interceptat și confiscat 9,6 tone de cocaină de pe un vas de pescuit fără pavilion, aflat în apele internaționale din largul coastelor Africii de Vest, în cadrul misiunii navale Corymbe, menită să asigure prezența Franței în regiune și în Golful Guineei.

Direcția Maritimă Atlantic a precizat că valoarea de piață a drogurilor se ridică la aproximativ 519 milioane de euro. Vasul nu era înregistrat în nicio țară, iar autoritățile nu au oferit informații despre membrii echipajului.

”Conform procedurilor standard în astfel de cazuri, drogurile urmează să fie distruse, iar vasului i se poate permite să își continue traseul, în funcție de circumstanțe”, a transmis Direcția Maritimă.

Aceasta este a doua captură majoră realizată de marina franceză în regiune în ultimele luni. La sfârșitul lunii august, autoritățile franceze confiscaseră aproape șase tone de cocaină în aceeași zonă. Potrivit șefului Marinei Militare Franceze, ”cu peste 45 de tone de droguri interceptate de la începutul anului 2025, Franța a înregistrat un record istoric al capturilor”.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share