Comuna Pervomaisc din raionul Căușeni a finalizat construcția a trei centrale fotovoltaice care vor alimenta cu energie verde fântânile arteziene și vor asigura accesul continuu la apă pentru întreaga comunitate. Proiectul a fost implementat în cadrul Programului Național „Satul European”, ediția a doua, cu o finanțare de peste 660 de mii de lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.
Lucrările s-au desfășurat între aprilie și septembrie și au presupus instalarea a 84 de panouri solare, integrate în trei sisteme cu o capacitate de 12,6 kW fiecare. Acestea vor furniza energie pentru fântânile din Pervomaisc și Constantinovca, care asigură apă pentru 1 280 de locuitori și 12 instituții publice, inclusiv două grădinițe, un gimnaziu și oficiul medicilor de familie.
Primarul comunei, Irina Curuci, a declarat: „Instalarea panourilor fotovoltaice pentru fântânile arteziene este un proiect mult așteptat și necesar. Imediat ce vor fi date în exploatare, vom reduce considerabil dependența de energia electrică importată și vom putea asigura o alimentare continuă cu apă pentru populație și instituțiile publice.”
Potrivit autorităților locale, surplusul de energie va fi vândut în rețeaua națională, iar veniturile obținute vor acoperi costurile de întreținere și vor preveni majorări ale tarifului pentru apă. Economiile vor fi folosite și pentru iluminatul public sau pentru sprijinirea persoanelor vârstnice și cu dizabilități.
„Considerăm că acest proiect este o investiție strategică în viitorul localității. Este un pas concret spre securitate și independență energetică, dar și un model care sperăm să inspire și alți cetățeni să adopte soluții verzi în gospodăriile proprii”, a adăugat primarul.