Donald Trump a propus un plan de pace în 20 de puncte pentru încetarea războiului din Gaza

Președintele american Donald Trump a anunțat luni un plan de pace în 20 de puncte pentru a pune capăt războiului din Fâșia Gaza. Documentul, care urmează să fie acceptat și de Autoritatea Palestiniană, prevede formarea unui comitet de tranziție prezidat de liderul de la Casa Albă, relatează AFP.

Planul stipulează încetarea imediată a ostilităților, eliberarea în 72 de ore a 20 de ostatici israelieni în viață și a rămășițelor altor peste 20 de persoane, în schimbul eliberării a sute de deținuți din Gaza. Totodată, este prevăzută livrarea urgentă a ajutorului umanitar și excluderea Hamas din conducerea teritoriului.

”Toți ostaticii vor fi eliberați și războiul se va încheia imediat, ca parte a planului de pace. Hamas va fi dezarmată, iar Gaza va fi demilitarizată. Israelul va păstra un perimetru de securitate, astfel că Gaza va avea o administrație civilă pașnică”, a declarat Donald Trump. El a subliniat că ”amenințarea Hamas va fi distrusă” și a numit propunerea ”extrem de echitabilă”.

Liderul de la Washington a mulțumit Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite, Iordaniei, Turciei, Indoneziei, Pakistanului și Egiptului pentru sprijin, precizând: ”Sper că vom ajunge la un acord de pace și, dacă Hamas va respinge acordul, ei vor fi singurii care o vor face. Toți ceilalți l-au acceptat”.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, prezent la conferința comună de presă, a declarat că susține inițiativa: ”Ne apropiem de sfârșitul războiului. Acest plan ne oferă o cale realistă în anii următori, în care Gaza nu va fi condusă nici de Hamas, nici de autoritățile palestiniene, ci de cei care sunt angajați în favoarea unei păci autentice”.

Conflictul din Gaza a izbucnit în 7 octombrie 2023, după atacurile Hamas și Jihadului Islamic asupra sudului Israelului, soldate cu 1 219 morți, în majoritate civili, și cu răpirea a 251 de persoane. Armata israeliană estimează că, dintre cele 49 de persoane care se află încă în enclavă, doar 22 mai sunt în viață.

Total
0
Shares
Total
0
Share