Copii cu cerințe educaționale speciale din 95 de școli din Republica Moldova vor beneficia de echipamente asistive în valoare totală de peste 17 milioane lei (aproximativ 1 mln USD sau 870 mii EUR), oferite de UNICEF cu sprijinul Uniunii Europene, Parteneriatului Global pentru Educație, Guvernului Japoniei și Guvernului Statelor Unite.
Printre echipamentele distribuite se numără mașini de scris și plăci Braille, videolupe și instrumente optice, software de citire a ecranului, aplicații de comunicare augmentativă și tastaturi adaptate. Valoarea medie a dotărilor pentru fiecare școală este de circa 160 000 lei (9 000 USD).
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat: „O școală bună este una incluzivă, unde fiecare copil are șansa să învețe și să-și valorifice potențialul. Echipamentele asistive oferite de partenerii noștri vor oferi copiilor cu cerințe educaționale speciale acces la o educație echitabilă și de calitate, pentru că fiecare copil contează.”
În raioanele Cahul și Ungheni, aproximativ 500 de seturi de echipamente, în valoare de peste 2,32 milioane lei (138 000 USD), au fost distribuite către 20 de instituții de învățământ, prin programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, implementat de UNICEF și PNUD. ”Educația incluzivă este fundamentul unei societăți echitabile și puternice. Cu echipamentele asistive oferite, procesul de învățare devine mai accesibil și mai echitabil”, a declarat Iwona Piórko, Ambasadorul UE în Republica Moldova.
Potrivit datelor MEC din octombrie 2023, în învățământul general erau înregistrați 10 362 de copii cu cerințe educaționale speciale, dintre care 4 219 cu dizabilități, reprezentând circa 3% din totalul elevilor. Maha Damaj, Reprezentanta de Țară UNICEF, a subliniat:
”Accesul la tehnologia asistivă înseamnă mai mult decât incluziune — înseamnă transformare. Școala de azi reflectă societatea de mâine.”
Distribuirea echipamentelor asistive face parte din implementarea Strategiei ”Educația 2030” și a Programului pentru dezvoltarea educației incluzive 2024–2027, care prevede ca până în 2027, 80% dintre școlile din Republica Moldova să fie dotate cu echipamente de sprijin.