Ministerul Energiei anunță că aproximativ 3 000 de consumatori din sectorul Buiucani al capitalei au rămas temporar fără energie electrică, în urma unei pene de curent.
Echipele Premier Energy s-au deplasat imediat la fața locului pentru remedierea situației, iar toți consumatorii au fost reconectați la rețea. Circulația transportului public nu a fost afectată. Potrivit autorităților, defecțiunea a fost cauzată de două cabluri de 6 kV care au ieșit din funcțiune.
Ministerul Energiei recomandă cetățenilor, în cazul unor întreruperi similare, să păstreze calmul, să respecte indicațiile agenților de patrulare și să evite utilizarea ascensoarelor. Totodată, este indicat să nu se folosească focul deschis nesupravegheat și să se acorde atenție sporită persoanelor vulnerabile.
”Ministerul Energiei, împreună cu operatorii rețelelor electrice, continuă monitorizarea situației pentru a preveni eventuale incidente similare în viitor”, se arată în comunicatul instituției.