Peste 2 200 de copii refugiați ucraineni sunt înscriși în instituțiile de învățământ din Chișinău

Primăria Chișinău anunță că, la data de 6 octombrie 2025, în instituțiile educaționale din Capitală sunt înscriși 2 240 de copii refugiați din Ucraina.

Potrivit datelor, în învățământul primar și secundar activează 55 de școli cu 1.757 elevi: 852 în clasele I–IV, 789 în clasele V–IX și 116 în clasele X–XII. În grădinițe sunt înregistrați 483 de copii, cu vârste între 2 și 7 ani, în 62 de instituții preșcolare.

Comparativ cu sfârșitul anului școlar precedent, numărul total al copiilor refugiați a crescut de la 1 939 la 2 240, ceea ce reprezintă o majorare cu 301 copii. Numărul elevilor din școli a crescut cu 303, în timp ce în grădinițe s-a înregistrat o scădere ușoară, de la 485 la 483 de copii.

Primăria Chișinău precizează că procesul de incluziune educațională continuă, oferind copiilor refugiați acces la studii și condiții sigure de dezvoltare.

Total
0
Shares
Total
0
Share