17 095 de persoane au fost plasate în câmpul muncii prin ANOFM în primele luni ale anului 2025

De la începutul anului 2025, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), 17 095 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și-au găsit un loc de muncă, dintre care 5 327 șomeri (31,2%) și 648 șomeri-zilieri sau angajați pe perioadă determinată până la trei luni.

”Fiecare persoană care își găsește un loc de muncă reprezintă o reușită, o familie mai stabilă și o economie mai puternică. Vom continua să consolidăm parteneriatele locale și să modernizăm serviciile”, a declarat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Din totalul persoanelor plasate, 7 937 sunt femei (46,4%), 2 846 au peste 55 de ani (16,6%), 196 persoane cu dizabilități (1,1%), 111 migranți reveniți de peste hotare (0,6%) și 59 persoane de etnie romă.

Persoanele angajate au activat în diverse domenii economice: 34,8% în alte activități de servicii colective, sociale și personale, 13% în agricultură, 11,5% în industrie, 11,4% în comerț, 9,1% în construcții, 5,5% în administrație publică, 4,6% în învățământ, 3,9% în sănătate și asistență socială și 1,6% în transporturi, depozitare și comunicații.

ANOFM recomandă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să se adreseze la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, serviciile fiind gratuite. Informații suplimentare și oferte de muncă pot fi accesate pe site-ul www.anofm.md sau la 0 8000 1000, disponibil de luni până vineri, între orele 08:00–17:00.

Total
0
Shares
Total
0
Share