Bărbat reținut de CNA, bănuit că a cerut 2 500 de euro pentru perfectarea unui permis de conducere

Ofițerii Centrului Național Anticorupție, în colaborare cu procurorii municipiului Chișinău, au reținut în flagrant un bărbat bănuit de trafic de influență. Potrivit datelor anchetei, acesta ar fi pretins și primit bani pentru a facilita obținerea unui permis de conducere.

Conform informațiilor preliminare, suspectul ar fi cerut 2 500 de euro de la o persoană, susținând că ar avea influență asupra unor angajați ai Secției de înmatriculare a transportului și calificare a conducătorilor auto din municipiul Bălți, din cadrul Agenției Servicii Publice. El ar fi promis că poate interveni pentru ca persoana respectivă să promoveze probele teoretice și practice, obținând ulterior permisul de conducere.

Bărbatul a fost reținut în momentul primirii banilor, iar în urma percheziției corporale, ofițerii anticorupție au ridicat mijloacele financiare transmise sub controlul CNA. Suspectul a fost plasat în izolatorul Centrului Național Anticorupție pentru 72 de ore.

Instituția reamintește că cetățenii pot semnala cazurile de corupție la Linia Fierbinte a CNA, la numărul (+373) 78 710 116, sau la Linia Națională Anticorupție – 0800 55555.

CNA precizează că orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Total
0
Shares
Total
0
Share