Avertisment: Peste 100 de milioane de clădiri riscă să fie inundate din cauza creșterii nivelului mărilor

Cercetătorii de la Universitatea McGill au realizat prima analiză detaliată, clădire cu clădire, privind impactul creșterii nivelului mărilor asupra infrastructurii din țările din Sudul Global și avertizează că peste 100 de milioane de clădiri ar putea fi acoperite de ape în următoarele secole.

Studiul, publicat în revista Urban Sustainability, a analizat scenarii de creștere a nivelului mărilor între 0,5 și 20 de metri, folosind hărți satelitare și date privind altitudinea. Concluziile arată că chiar și o creștere modestă de 0,5 metri ar provoca inundații regulate în jur de trei milioane de clădiri.

”Creșterea nivelului mărilor este o consecință lentă, dar inevitabilă a încălzirii globale, care afectează deja populațiile de coastă și va continua timp de secole”, a declarat profesoara Natalya Gomez de la Universitatea McGill.

Potrivit coautorului Jeff Cardile, dacă nivelul mărilor ar crește cu cinci metri sau mai mult, peste 100 de milioane de clădiri ar fi puse în pericol, multe dintre ele fiind situate în zone dens populate și joase.

Fenomenul reprezintă o amenințare globală. Un studiu anterior publicat în Scientific Reports estimează că, până în anul 2100, creșterea nivelului mărilor ar putea provoca pagube economice de aproximativ 872 de miliarde de euro în Uniunea Europeană și Regatul Unit, afectând grav regiuni precum Veneto și Emilia-Romagna din Italia, vestul Franței, Grecia și coasta Mării Baltice.

Total
0
Shares
Total
0
Share