Emmanuel Macron urmează să numească un nou prim-ministru în 48 de ore

Președintele francez Emmanuel Macron urmează să numească un nou prim-ministru în următoarele 48 de ore, a anunțat miercuri seara Palatul Élysée, citat de Reuters, ca răspuns la cea mai gravă criză politică din ultimele decenii.

Actualul premier, Sébastien Lecornu, al cincilea șef al guvernului francez din ultimii doi ani, și-a prezentat demisia luni, la câteva ore după anunțarea componenței cabinetului său, devenind cea mai scurtă administrație din istoria recentă a Franței.

La solicitarea președintelui, Lecornu a continuat consultările cu liderii politici de la centru-stânga și centru-dreapta pentru a identifica o formulă de guvernare stabilă.

”Majoritatea deputaților se opun dizolvării (parlamentului); există o platformă pentru stabilitate; este posibilă adoptarea unui buget până la 31 decembrie. Pe această bază, președintele Republicii va numi un prim-ministru în următoarele 48 de ore”, a transmis Palatul Élysée.

Într-un interviu pentru France 2 TV, Lecornu a explicat că a prezentat președintelui ”evaluarea sa privind posibilitatea unei soluții politice de compromis” și că ”încă mai există o cale” pentru adoptarea bugetului pe 2026 și asigurarea stabilității financiare a Franței.

Negocierile rămân dificile, însă fostul premier a apreciat că șansele ca Emmanuel Macron să fie nevoit să convoace alegeri parlamentare anticipate ”sunt în scădere”.

În ultimele zile, președintele s-a confruntat cu presiuni din partea opoziției de extremă-dreapta, extremă-stânga și a unor politicieni centriști, inclusiv apeluri la demisie.

Total
0
Shares
Total
0
Share