MIDR anunță două taxe noi pentru șoferi

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a anunțat că șoferii din Republica Moldova vor plăti două taxe distincte pentru infrastructura rutieră: una pentru deținerea autovehiculelor, colectată la primării, și alta pentru utilizarea drumurilor naționale, monitorizată prin camere video, informează telegraph.md, cu referire la Radio Moldova.

Secretarul de stat Nicolai Mîndra a explicat miercuri, 8 octombrie, la emisiunea ”Spațiul Public” de la Radio Moldova, că mecanismul va fi implementat etapizat până în 2028 și va alinia sistemul rutier la standardele Uniunii Europene.

”Până în 2030, intenționăm să implementăm un mecanism ce presupune introducerea, în 2027–2028, a două taxe: una pentru posesia autovehiculului… și alta pentru utilizarea infrastructurii naționale, calculată fie în funcție de timp, fie pe distanță”, a precizat Mîndra.

Oficialul a subliniat că veniturile colectate vor fi folosite pentru modernizarea drumurilor și atingerea obiectivului Guvernului de a elimina drumurile pietruite între localități: ”Unul din obiectivele pe care și le-a pus ministerul și Guvernul este de a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor”.

Fondul Rutier a atins în 2025 un nivel-record de peste 2 600 000 000 lei, cu peste 1 000 000 000 lei valorificați deja în prima jumătate a anului pentru reparații și întreținerea drumurilor naționale.

”1 200 000 000 vor fi investite în modernizarea a circa 260 km de drumuri regionale, pentru că infrastructura socială – apă, canalizare, drumuri, școli, grădinițe – nu este un lux, ci o necesitate pe care statul trebuie să o garanteze permanent”, a adăugat Mîndra.

Directorul general al Administrației Naționale a Drumurilor, Sergiu Bejan, a precizat că primul tronson de autostradă de 400 de metri la Ungheni va fi dat în folosință în 2026, iar instituția este pregătită pentru sezonul rece cu 15 000 de tone de sare, 20 000 de tone de material antiderapant și 460 de unități de tehnică.

Experții recomandă creșterea constantă a Fondului Rutier și întreținerea periodică a carosabilului pentru a prelungi ciclul de viață al drumurilor.

”Fondul Rutier trebuie să crească în mod constant, pentru a susține ciclul de viață a drumurilor de până la 20 de ani. Întreținerea periodică este cheia pentru eficiență”, a declarat Vitalie Rapcea, director de program la Expert-Grup.

Total
0
Shares
Total
0
Share