Banca Națională a Bulgariei a cumpărat peste două tone de aur înaintea aderării la zona euro

Banca Națională a Bulgariei (BNB) a achiziționat 66.000 de uncii de aur – echivalentul a peste două tone (2.053 kilograme) – în cea mai amplă operațiune de acest tip din ultimii aproape 30 de ani, transmite agenția Novinite. Potrivit instituției, tranzacția s-a realizat „la prețurile practicate pe piețele internaționale” și reprezintă mai puțin de 1% din totalul rezervelor valutare ale Bulgariei.

”Aceasta a fost cea mai amplă operațiune de achiziție de aur a BNB de la introducerea consiliului monetar în 1997”, se arată într-un comunicat citat de Antena 3 CNN.

Măsura vine în contextul pregătirilor pentru aderarea Bulgariei la zona euro, proces care va culmina la 1 ianuarie 2026, după aprobarea oficială a Consiliului European din 8 iulie 2025. După intrarea în uniunea monetară, rezervele valutare ale BNB vor fi transferate către Banca Centrală Europeană (BCE), în conformitate cu regulile Eurosistemului – structura care reunește BCE și băncile centrale ale statelor din zona euro.

Prin achiziția suplimentară de aur, banca centrală urmărește să consolideze stabilitatea rezervelor naționale și să asigure o poziție financiară solidă în momentul integrării în sistemul monetar european, fără a diminua rezervele existente.

Decizia BNB survine într-un context global în care aurul își reafirmă rolul de activ-refugiu. Săptămâna trecută, prețul aurului a depășit pentru prima dată pragul istoric de 4.000 de dolari pe uncie, impulsionat de tensiunile geopolitice și de incertitudinile economice internaționale.

Total
0
Shares
Total
0
Share