PCCOCS și Serviciul Vamal au descoperit aproape 1 milion de țigări la PTF Leușeni-Albița

Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au depistat 991 300 de țigări fără documente de însoțire ascunse în tavanul remorcii unui autocamion Mercedes Actros, la vama Leușeni-Albița. În urma operațiunii au fost reținuți doi bărbați, în vârstă de 39 și 43 de ani, șoferul autocamionului și presupusul organizator al schemei.

Autocamionul fusese declarat gol, însă funcționarii vamali au descoperit țigările în timpul percheziției. Ulterior, au fost efectuate percheziții suplimentare în municipiul Chișinău și împrejurimi, de unde au fost ridicate tehnică de calcul, înscrisuri relevante și autocamionul folosit la contrabandă.

Procurorii au formulat învinuirea și au solicitat judecătorului de instrucție arestul preventiv pentru 30 de zile pentru ambii bărbați. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a altor legături cu activitatea ilegală de producere și comercializare a țigărilor. Bănuiții beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.

Total
0
Shares
Total
0
Share