CNAM a transferat 946 de milioane de lei pentru serviciile medicale din octombrie

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat 946 de milioane de lei pentru serviciile ce urmează să fie oferite populației în luna octombrie.

Din această sumă, peste 892 de milioane de lei au fost achitate prestatorilor publici, iar aproximativ 54 de milioane de lei prestatorilor privați.

Potrivit CNAM, aceste plăți anticipate vor facilita acordarea continuă a serviciilor medicale pentru populația asigurată, conform standardelor de volum și calitate, stabilite în programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală.

Conform contractelor încheiate cu instituțiile medico-sanitare și criteriilor de contractare, CNAM achită serviciile medicale în două etape: la începutul fiecărei luni sunt efectuate plăți în avans de 80% din suma planificată, iar la finele perioadei de raportare este transferat restul sumei, în limita prevederilor contractuale.

Total
0
Shares
Total
0
Share