Actorul și regizorul american Mel Gibson lucrează la continuarea peliculei ”Patimile lui Hristos”, lansată în 2004. Noul film, intitulat ”Învierea lui Hristos”, va fi împărțit în două părți și este programat să apară în 2027.
Proiectul are o distribuție complet nouă. Rolul lui Iisus Hristos va fi interpretat de Jaakko Ohtonen, iar Mariela Garriga o va juca pe Maria Magdalena. Personajul Mariei, mama lui Hristos, nu va mai fi interpretat de Maia Morgenstern, ci de actrița poloneză Kasia Smutniak. În film mai joacă Pier Luigi Pasino (Petru), Riccardo Scamarcio (Pontius Pilat) și Rupert Everett într-un rol neprecizat.
Filmările se desfășoară la studiourile Cinecittà din Roma, același loc unde a fost realizat și filmul original. Scenariul este semnat de Mel Gibson și Randall Wallace, iar producția este realizată de Icon Productions, în parteneriat cu Lionsgate.
”Patimile lui Hristos” a fost unul dintre cele mai profitabile filme independente din istorie, cu 610 milioane de dolari încasări la nivel mondial.
În această vară, Mel Gibson a petrecut o perioadă de izolare spirituală la Mănăstirea Hilandar de pe Muntele Athos, unde s-a rugat și a participat la slujbele călugărilor.
”În niciun alt loc nu am simțit o conexiune atât de puternică cu Dumnezeu ca aici”, le-ar fi spus Gibson monahilor.