Traficul de ființe umane pentru exploatare în activități criminale s-a extins semnificativ în lume, atât ca amploare, cât și ca intensitate. Conform Raportului Global al ONU privind Traficul de Persoane 2024, ponderea acestui tip de trafic a crescut de la 1% din totalul victimelor identificate la nivel global în 2016, până la 8% în 2022.
În Republica Moldova, cel puțin zece cetățeni au fost implicați de la începutul acestui an în situații de trafic prin înșelăciune, în scopul exploatării prin activități infracționale. Victimele au fost constrânse să participe la transportarea și introducerea ilegală a migranților din Afganistan, Pakistan, Siria și alte state asiatice în țările Uniunii Europene sau în statele balcanice vecine UE.
Centrul Internațional „La Strada”, care gestionează Linia Fierbinte pentru migrație sigură și antitrafic: 0 800 77777, a raportat un caz al unui cetățean moldovean exploatat în Federația Rusă, obligat să producă droguri, ulterior condamnat la 16 ani de închisoare.
„Din păcate, sprijinul pentru astfel de victime este limitat, din cauza diferențelor din dreptul penal. Deși în Republica Moldova sunt deschise dosare de trafic de ființe umane, în Federația Rusă aceste cazuri sunt calificate ca operațiuni ilegale cu droguri”, se arată într-un comunicat al organizației.
Centrul „La Strada” recomandă prudență persoanelor care primesc oferte de muncă peste hotare, să verifice cu atenție detaliile propuse și să consulte un specialist la Linia fierbinte pentru migrație sigură și antitrafic: 0 800 77777.