IMSP CNAMUP anunță că, în perioada 13–19 octombrie, ambulanța a fost solicitată pentru 13 303 persoane, dintre care 5 816 copii. Din totalul apelurilor, 435 s-au dovedit a fi nejustificate, neîncadrându-se în criteriile de urgențe medico-chirurgicale.
După acordarea ajutorului medical la etapa prespitalicească, 5 816 pacienți – inclusiv 1 100 copii – au fost transportați la spital. Cele mai frecvente urgențe au fost cardiovasculare (3 466 cazuri, dintre care 75 cu sindrom coronarian acut), neurologice (1 925 cazuri, inclusiv 234 accidente vasculare cerebrale), respiratorii (1 374), traumatologice (1 292) și infecțioase (149).
Echipele de ambulanță au intervenit la 42 accidente rutiere, în urma cărora au fost rănite 50 de persoane. După acordarea primului ajutor, 37 pacienți – 31 adulți și 6 copii – au fost transportați la spital pentru tratament specializat.
De asemenea, au fost recepționate 58 apeluri privind urgențe provocate de agenți fizici, chimici și de mediu, printre care 31 mușcături de animale sau înțepături de insecte și 24 cazuri de combustii. În plus, au fost înregistrate 52 urgențe toxice, inclusiv 19 intoxicații cu medicamente, 11 cu alcool, 6 de altă geneză și 4 cu monoxid de carbon.