BNM a consolidat prezența Republicii Moldova pe scena financiară globală la reuniunile FMI și Băncii Mondiale

În perioada 13–18 octombrie 2025, delegația Băncii Naționale a Moldovei, condusă de guvernatorul Anca Dragu, a participat la Reuniunile Anuale ale Grupului Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional, desfășurate la Washington DC. Evenimentul a plasat Republica Moldova în centrul discuțiilor globale privind creșterea economică, reformele structurale și cooperarea financiară.

Delegația, din care au făcut parte prim-viceguvernatorul Petru Rotaru și viceguvernatorul Tatiana Ivanicichina, a avut întrevederi cu oficiali ai FMI și Băncii Mondiale, inclusiv Kenji Okamura și Antonella Bassani, discutând progresele Moldovei în stabilitate macroeconomică, guvernanță și modernizarea cadrului de reglementare.

”Am vorbit partenerilor internaționali și europeni despre obiectivele Republicii Moldova, despre parcursul nostru european. Am primit aprecieri pentru rezultatele obținute până în prezent și încurajări pentru viitor”, a declarat guvernatorul Anca Dragu.

Participarea la evenimentele ”Women Lead” și ”Women Leaders Discussion” a evidențiat rolul Moldovei ca exemplu de modernizare și reprezentare feminină în instituțiile financiare.

”Incluziunea financiară și echitatea de gen sunt factori reali de creștere economică”, a subliniat Dragu.

Unul dintre mesajele centrale ale prezenței la Washington a fost aderarea Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA), considerată un pas important pentru integrarea financiară europeană.

”Vom continua parcursul european al Republicii Moldova cu aceeași consecvență și încredere: stabilitate, transparență și reforme”, a afirmat guvernatorul BNM.

Vizita s-a încheiat cu o întâlnire cu diaspora moldovenească din SUA, accentuând rolul acesteia ca punte economică și investițională între Republica Moldova și piețele globale.

Total
0
Shares
Total
0
Share