Fostul deputat Alexandru Slusari susține că Uzina Metalurgică din Râbnița (MMZ) și-a reluat activitatea în mod ilegal, după expirarea autorizației privind gestionarea deșeurilor eliberate de Agenția de Mediu.
„Uzina Metalurgică din Râbnița azi a fost a câta oară repornită. Toți au uitat deja de promisiunile fostului prim-ministru, care iarna declara că acceptăm ca gazul să fie livrat pe malul stâng doar pentru consumatorii casnici și că nu vom permite industriei transnistrene să facă dumping, folosind gaz ieftin”, a declarat Slusari.
Potrivit acestuia, autorizația de mediu a MMZ a expirat pe 20 octombrie 2025, iar o nouă autorizație nu a fost eliberată. În consecință, „uzina și-a reluat activitatea ilegal”, afirmă fostul deputat.
Slusari cere blocarea tuturor importurilor de deșeuri pentru MMZ, precum și interzicerea livrărilor de materii prime de pe malul drept al Nistrului, subliniind că „întreprinderea nu poate activa legal, din moment ce întreaga materie primă reprezintă deșeuri care nu pot fi gestionate fără autorizație”.
„Sunt foarte curios dacă Agenția de Mediu a notificat Uzina Metalurgică din Râbnița că nu are dreptul să activeze, precum și dacă Serviciul Vamal a fost informat despre interzicerea importurilor de deșeuri pentru MMZ”, a adăugat Slusari.
Potrivit legislației, activitatea economică în domeniul gestionării deșeurilor fără autorizație valabilă constituie încălcare gravă și poate atrage sancțiuni penale sau administrative, inclusiv suspendarea operațiunilor și confiscarea materialelor utilizate.
Autoritățile nu au reacționat.