Studenții indieni au ales Chișinăul pentru a studia în universități publice

Un grup de 40 de tineri și tinere din India a sosit săptămâna trecută la Chișinău, unde își vor continua studiile la instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova.

Studenții au ales să învețe la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Studii Economice din Moldova.

Ministerul Educației și Cercetării a declarat că în ultimii ani, universitățile din Moldova au trecut printr-un amplu proces de modernizare, iar programele de studii au fost actualizate conform cerințelor pieței muncii, pentru a permite tinerilor să studieze în condiții competitive.

”Ministerul Educației și Cercetării a inițiat în acest an o vastă campanie de promovare a studiilor din Republica Moldova în India, țară cu cel mai mare potențial de atragere a tinerilor la studii”, a transmis instituția. Campania este în desfășurare, iar interesul pentru studiile în Moldova se extinde și în alte țări.

În urma primului tur de admitere pentru anul academic 2025-2026, 1113 studenți din 24 de țări s-au înscris la programele de licență și master din universitățile publice din Republica Moldova. Următorul tur de înscriere este programat pentru februarie 2026.

Total
0
Shares
Total
0
Share