La inițiativa Primăriei municipiului Ungheni și cu sprijinul instituțiilor municipale, pavilionul multifuncțional din Scuarul Înfrățirii a fost reamenajat în spiritul toamnei, devenind un spațiu plin de culoare și inspirație.
Proiectul a fost realizat de Școala de Arte Plastice „Raisa Cojocaru”, condusă de directoarea Cristina Dragomir, care, împreună cu elevii săi, „a dat o altă viață pavilionului, amenajându-l cu grijă și migală”.
Instituțiile preșcolare, Centrul Cultural Municipal „Regina Maria”, Palatul de Cultură, Centrul Municipal pentru Tineri și mai multe licee din oraș „au oferit din ceea ce au avut pentru aranjamentele de toamnă”, potrivit Primăriei.
Amenajarea a fost completată de un spectacol susținut pe 28 octombrie de copiii de la Grădinița „Andrieș” și Școala de Muzică, care „au adus încă o dată un omagiu acestei toamne frumoase”.
Pavilionul poate fi vizitat zilnic de cei care doresc „să admire frumusețea toamnei și să-și facă poze într-un decor autentic”.
Autoritățile locale îi roagă pe ungheneni „să aibă grijă de exponate”, reamintind că „atât pavilionul, cât și întreg Scuarul Înfrățirii sunt supravegheate video”.