Comunitatea „Contabil News” va colabora lunar cu Blocul „Alternativa” pentru soluționarea problemelor din domeniul economic

EnglishFrançaisРусский

Reprezentanții comunității „Contabil News”, care întrunește circa 29.000 de contabili din Republica Moldova, au avut o întrevedere de lucru cu membrii Blocului „Alternativa”, în cadrul căreia au fost discutate aproximativ 30 de subiecte ce țin de activitatea mediului de afaceri și de reglementările fiscal-bugetare.

Întrevederea a vizat probleme precum libertățile economice, procedurile fiscale, birocrația și cazurile de discriminare în raport cu întreprinderile mici și mijlocii. În urma discuțiilor, s-a convenit asupra inițierii unor propuneri legislative și asupra dialogului permanent dintre comunitatea contabililor și reprezentanții Parlamentului, pentru soluționarea practică a problemelor semnalate.

De asemenea, s-a stabilit ca astfel de întrevederi să aibă loc lunar, pentru ca temele privind îmbunătățirea climatului de afaceri și simplificarea procedurilor contabile să rămână constant pe agenda publică.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share