Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că, începând cu 21 noiembrie 2025, compania Lukoil va fi în incapacitate de funcționare, ca urmare a sancțiunilor impuse în luna octombrie de Statele Unite ale Americii și a blocării conturilor și activelor acesteia.
„Lukoil, începând cu 21 noiembrie 2025, va fi în incapacitate de funcționare, respectiv, de furnizare și asigurare cu benzină, motorină și kerosen, drept consecință a sancțiunilor impuse în octombrie de SUA și a blocării conturilor și activelor companiei, precum și a refuzului Trezoreriei SUA de a permite vânzarea către compania Gunvor”, a declarat Dorin Junghietu.
Potrivit ministrului, Lukoil deține mai multe benzinării pe teritoriul Republicii Moldova și este proprietarul depozitului de carburanți de la Aeroportul Internațional Chișinău, singurul care asigură alimentarea avioanelor cu combustibil.
În contextul sancțiunilor, statul a inițiat un set de măsuri pentru a evita întreruperi în aprovizionarea cu resurse petroliere și pentru a menține funcționalitatea aeroportului. Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului a refuzat oferta Lukoil de a vinde infrastructura din aeroport către o altă companie, pe motiv că aceasta nu corespunde criteriilor de securitate națională.
Totodată, Consiliul a înaintat o ofertă oficială de achiziționare a depozitului Lukoil din aeroport, astfel încât statul să preia infrastructura și resursele companiei. Termenul limită pentru finalizarea procedurii este 17 noiembrie 2025.
„Moldova se aliniază sancțiunilor americane. Totodată, precum au făcut și alte țări din Uniunea Europeană, am solicitat o derogare temporară de la SUA de operare a companiei sub sancțiuni până rezolvăm problema, așa încât aprovizionarea cu resurse petroliere a Republicii Moldova să nu fie perturbată, iar viața oamenilor de zi cu zi să nu fie afectată”, a precizat ministrul Energiei.
Dorin Junghietu a menționat că Ministerul Energiei poartă discuții cu Bulgaria și România, inclusiv cu Rompetrol, pentru a asigura necesarul de benzină, motorină și kerosen. „Asigurarea continuității aprovizionării cu resurse petroliere este o prioritate națională. Toate deciziile luate de Guvern și de CEIISS se fac pentru protejarea interesului statului și a securității Republicii Moldova”, a conchis ministrul.
2 Informații relevante
Puteți comenta pe Facebook.