Peste 4100 de abateri rutiere înregistrate în weekend. Aproape 70 de șoferi, prinși beți la volan

În zilele de weekend, polițiștii de patrulare au documentat peste 4100 de abateri de la regulamentul circulației rutiere pe drumurile din țară.

Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, 68 de conducători auto au fost înlăturați de la volan, fiind depistați sub influența alcoolului sau a substanțelor narcotice. Totodată, 1908 șoferi au fost sancționați pentru depășirea limitei de viteză, iar 855 nu au respectat indicatoarele de prioritate și semnalele de interzicere ale semafoarelor.

Alte 243 de persoane conduceau vehicule fără a fi efectuată revizia tehnică anuală și fără polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.

De asemenea, polițiștii au aplicat 513 sancțiuni pentru opriri în locuri interzise, 144 pentru neacordarea priorității pietonilor și 409 pentru necuplarea centurii de siguranță sau folosirea telefonului mobil în timpul șofatului. În 44 de cazuri, șoferii au fost amendați pentru încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.

Pe parcursul weekendului, polițiștii au intervenit în 1468 de situații, ca urmare a apelurilor parvenite la Serviciul Unic 112.

Inspectoratul Național de Securitate Publică îndeamnă participanții la trafic să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți.

Total
0
Shares
Total
0
Share