Fostul deputat PAS, Boris Marcoci, a publicat o postare în care i-a încurajat pe Maia Sandu, Guvernul Munteanu și majoritatea PAS să întreprindă o serie de acțiuni „care nu necesită cheltuieli financiare”.
„Primele acțiuni pe care ar trebui să le întreprindă Guvernul Munteanu și majoritatea PAS, împreună cu Maia Sandu, și care nu necesită cheltuieli financiare:
1. Ieșirea completă a RM din CSI;
2. Scoaterea în afara Legii a bisericii ruse (Mitropolia „Întregii Moldove”) din RM;
3. Interzicerea limbii ruse în Parlament, Guvern, ministere și alte instituții de stat;
4. Sistarea finanțării studiilor în limba rusă din Bugetul de Stat în toate instituțiile de învățământ, inclusiv în autonomia găgăuză;
5. Demontarea tuturor monumentelor și tancurilor sovietice și a monumentului lui Pușkin;
6. Modificarea Legii Cetățeniei, astfel ca cei care acționează în interesul unor state străine și împotriva parcursului proeuropean, încălcând Constituția, să fie lipsiți de cetățenia RM și expulzați.
CURAJ!”, a scris Boris Marcoci.
Mai mulți comentatori l-au întrebat pe fostul deputat de ce nu a promovat astfel de inițiative atunci când făcea parte din Parlament.
În această dimineață, postarea nu mai era disponibilă pe pagina lui Boris Marcoci.
“Aseară, fostul deputat PAS, de la Bălți, Boris Marcoci, a postat pe facebook câteva pasaje din programul electoral al PNM. I-am comentat și i-am mulțumit pentru că promovează ideile și obiectivele partidului pe care îl conduc. Comentariul meu a luat mai multe like-uri decât postarea sa, iar cei de la PAS l-au sunat să șteargă urgent postarea. A șters-o. Prea târziu însă”, a scris Dragoș Galbur, președintele PNM.
