Polițiștii de frontieră români din Punctul de Trecere Albița au descoperit un autoturism furat din Belgia, condus de o femeie de 25 de ani cu dublă cetățenie, română și moldovenească.
Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, incidentul s-a produs pe 11 noiembrie, în jurul orei 08:30, când femeia s-a prezentat la control pentru a intra în România, la volanul unui autoturism înmatriculat în Belgia.
„Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a vehiculului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că mașina figurează în bazele de date ca fiind furată, semnalare introdusă de autoritățile din Belgia la data de 10 septembrie 2025”, au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.
Femeia a declarat că autoturismul ar fi fost cumpărat de soțul ei, la începutul anului, de la o persoană fizică din Belgia, cu suma de 9000 de euro, și că nu știa că mașina ar fi fost furată sau implicată într-un litigiu.
Polițiștii de frontieră români efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. Autoturismul, evaluat la aproximativ 45000 de lei, a fost reținut pentru continuarea investigațiilor.