Burduja: Rectificările bugetare pentru 2025 reprezintă o trezire de la promisiunile făcute de PAS

Petru Burduja
Petru Burduja

Astăzi, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului pe tema rectificărilor bugetare pentru anul 2025, deputatul PSRM Petru Burduja a calificat documentul drept o trezire de la promisiunile făcute de PAS în campania electorală.

”Privind în ansamblu această modificare a bugetului pentru 2025, la prima vedere pare una tehnică. Însă, în esență, este o trezire a PAS din promisiunile făcute în campania electorală, când fostul prim-ministru, domnul Recean, a prezentat de la această tribună, într-un mod destul de pompos, bugetul plus și numeroase alte proiecte.”

Deputatul a atras atenția asupra reducerilor semnificative operate la capitolele de cheltuieli promise în campanie, menționând proiectele importante afectate:

„Programul de dezvoltare a pădurilor – minus 101 mln. lei; Moldova drumuri 5 – minus 100 mln.; răspuns de urgență la Calea Ferată din Moldova – minus 62 mln.; deșeuri solide din RM – minus 63 mln.; asigurarea fermierilor cu fertilizați – minus 39 mln; construcția spitalului regional Bălți – minus 20 mln.; Moldova drumuri 3 – minus 126 mln., etc. Deci, v-ați trezi după campanie, ați tăiat tot, pentru că înțelegeți că nu aveți cu ce acoperi cheltuielile de salarii, pensii și alte prestații sociale”.

Petru Burduja a subliniat că cetățenii trebuie să beneficieze de compensații, însă, în același timp, este esențial să fie identificate resurse energetice ieftine, care să nu genereze inflație și alte probleme economice.
Referindu-se la deficitul bugetar și la împrumuturile externe, Burduja a explicat:

„Din 10,3 mld. de lei împrumuturi externe intrate în Republica Moldova, doar 19,9%, adică 2 mld., au mers la diferite proiecte. Restul, 80,1%, adică 8,2 mld., s-au dus la acoperirea bugetară. Deci noi, de facto, împrumutăm doar ca să susținem bugetul. Și unde ajungem cu așa abordare?”

Deputatul PSRM a concluzionat că actuala guvernare nu percepe realitatea economică și problemele cetățenilor, fiind lipsită de o viziune clară privind dezvoltarea țării și promovarea unor politici țintite în sectorul real al economiei, ceea ce împovărează și mai mult mediul de afaceri și viața cetățeanului obișnuit.

„Degradarea economică și socială trebuie oprită imediat. În caz contrar, Republica Moldova poate pierde nu doar suveranitatea, dar și suveranitatea economică, devenind complet dependentă de împrumuturi externe și de deciziile din exterior. Colacul de salvare al Moldovei este creșterea economică și încrederea cetățeanului în ziua de mâine”, a concluzionat Petru Burduja.

Total
0
Shares
Total
0
Share