Administrator și contabilă, trimiși după gratii pentru o schemă de peste 2,3 milioane lei

Procuratura Generală anunță condamnarea unui bărbat de 54 de ani și a unei femei de 53 de ani pentru delapidare, escrocherie, confecționare de documente oficiale false și falsificare de probe. Cei doi au primit pedepse de 11 ani, respectiv 10 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pe un termen de 5 ani.

Investigațiile au stabilit că, în perioada decembrie 2018 – aprilie 2019, inculpatul, administrator și coasociat al unei întreprinderi din raionul Ștefan Vodă, a anulat nejustificat o datorie internă de 1310000 lei, deși suma fusese achitată încă în 2015, în 11 tranșe. Ulterior, împreună cu contabilul-șef, au ridicat din nou suma respectivă, provocând întreprinderii un prejudiciu în proporții deosebit de mari.

La 1 martie 2017, administratorul a întocmit un proces-verbal fals al adunării generale a asociaților, contrafăcând semnătura celuilalt coasociat. Documentul a fost prezentat notarului pentru autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil.

De asemenea, în perioada aprilie – decembrie 2018, inculpatul, cu sprijinul contabilului, a confecționat contracte de împrumut false prin care își atribuia calitatea de creditor al întreprinderii pentru suma de 1059948 lei, deși banii proveneau de la celălalt coasociat. Prin falsuri contabile și acte interne neconforme, cei doi au substituit drepturile de creanță ale asociaților în favoarea administratorului.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Total
0
Shares
Total
0
Share