O fetiță de 12 ani, cu deficiențe de auz, a ajuns în stare critică după ce a fost împușcată de polițiști în timpul unei operațiuni desfășurate după miezul nopții în orașul Bochum, în vestul Germaniei, au anunțat luni autoritățile.
Copila fusese declarată dispărută de o zi din locuința socială unde era plasată, iar poliția și procurorii suspectau că fata, dependentă de insulină, s-ar putea afla în apartamentul mamei, care pierduse custodia și este, la rândul ei, surdă.
Potrivit anchetatorilor, ușa apartamentului a fost deschisă abia după aproximativ o oră, deși în interior se auzeau zgomote. În momentul pătrunderii polițiștilor, fata s-a apropiat de agenți cu două cuțite în mâini.
Pentru a preveni un atac, un polițist a folosit pistolul cu electroșocuri, iar altul a tras cu arma de serviciu. Fetița a fost preluată de echipa medicală, transportată la spital și operată de urgență. Starea ei este critică, dar stabilă, au transmis autoritățile.
Numărul gloanțelor trase și poziția exactă a fetei în momentul împușcării fac obiectul anchetei în curs.