În dimineața zilei de 19 noiembrie 2025 pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din municipiul Chișinău, după ce un incendiu a izbucnit la un transformator electric amplasat pe teritoriul instituției de pe strada Ion Creangă nr.80. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:41.
La fața locului au fost trimise trei echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, angajații IGSU au stabilit că la transformatorul electric instalat în zona cantinei, în exteriorul liceului, s-a produs un scurtcircuit care a generat flăcări. Pompierii au constatat că nu există pericol pentru elevi sau personalul instituției.
În aceste momente, echipele de intervenție lucrează la lichidarea completă a focarului și la asigurarea securității antiincendiare. Circumstanțele producerii incidentului vor fi stabilite ulterior.