Școlile din Moldova își consolidează guvernanța democratică prin proiecte educaționale

90 de cadre didactice și de conducere, elevi și eleve din 41 de instituții de învățământ general din Republica Moldova au participat la atelierul de totalizare al proiectului „Guvernanța democratică a școlii”, organizat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul Consiliului Europei și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare, în cadrul programului ”Educație pentru democrație în Republica Moldova”.

Evenimentul a oferit un cadru pentru evaluarea rezultatelor proiectului, identificarea provocărilor și definirea unor strategii pentru întărirea participării democratice în școli, analizând competențele necesare pentru implicarea autentică și modul în care vocile tuturor actorilor școlari pot fi transformate în decizii concrete.

”Ghidul de guvernanță democratică este un instrument autentic, menit să asigure participarea tuturor actorilor școlii. Când deciziile sunt luate împreună cu copiii, ele sunt asumate în mod responsabil. Culegerea de bune practici poate inspira și alte școli, dar experiențele ultimilor doi ani trebuie să devină parte din cultura fiecărei instituții. Guvernanța democratică trebuie să devină normalitate, iar MEC va continua să promoveze această direcție în toate școlile”, a declarat Corina Lungu, șefă a Direcției politici în învățământul general din cadrul MEC.

Proiectul a încurajat adoptarea practicilor incluzive și transparente în procesul decizional, crearea de spații sigure pentru exprimarea opiniilor elevilor și implicarea activă a cadrelor didactice și a părinților, toate acestea fiind centralizate în ”Ghidul de Guvernanță democratică”.

”Proiectul de guvernanță democratică a apărut din dorința de a le oferi copiilor posibilitatea de a aplica în practică ceea ce învață la disciplina Educație pentru societate. Împreună cu Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Europei am elaborat metodologia, am selectat școlile și am susținut activitățile prin prioritățile fiecărei instituții”, a spus Radu Danii, coordonator de Programe Guvernare la Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare.

Elevii au relatat cum sunt ascultați, cum le sunt considerate nevoile și cum se aplică principiile democrației la nivel de clasă și școală, în timp ce adulții și-au luat angajamentul de a continua și susține aceste practici.

Total
0
Shares
Total
0
Share