Comisiile pentru politică externă din Parlamentul Republicii Moldova și cel al României au semnat miercuri, 19 noiembrie 2025, o declarație comună de susținere a începerii negocierilor privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Documentul a fost semnat la București, după reuniunea celor două comisii.
Președintele Comisiei pentru politică externă a Parlamentului României, senatorul Titus Corlățean, a declarat: ”Statutul de candidat pe care Republica Moldova l-a obținut prin muncă, cu susținerea României și a partenerilor, reprezintă un pas concret în continuarea procesului de negociere. Totuși, lucrurile nu sunt simple în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina. Procesul de integrare europeană se desfășoară în baza meritelor fiecărui stat candidat. Conform evaluărilor Comisiei Europene, Republica Moldova este în top, este numărul unu. Deci, există argumente de fond care să justifice începerea negocierilor de aderare până la finalul acestui an.”
Vicepreședinta Parlamentului de la Chișinău, Doina Gherman, președinta Comisiei pentru politică externă, a mulțumit oficialilor români pentru sprijin: ”De fiecare dată când venim la București ne simțim ca acasă. Mulțumim pentru inițiativa de a semna această declarație comună a Comisiilor pentru politică externă din ambele parlamente. Până la finele anului avem foarte puțin timp, de aceea este nevoie să consolidăm eforturile pentru a transmite mesajul de susținere a parcursului european Republica Moldova.”
Parlamentarii au discutat, de asemenea, despre avansarea procesului de integrare europeană pe măsura îndeplinirii angajamentelor asumate de Moldova, sprijinul României pentru agenda europeană a țării și susținerea Uniunii Europene.
Delegatia Parlamentului Republicii Moldova este condusă de vicepreședinta Legislativului, Doina Gherman, și include membri ai Comisiei pentru politică externă și ai Comisiei juridice, precum și președinta Grupului parlamentar de prietenie cu România, Veronica Roșca.
Aceștia vor avea întrevederi cu președintele Senatului României, Mircea Abrudean, și cu consilierul prezidențial pentru afaceri europene, Valentin Naumescu, precum și o vizită la capela Bisericii Sfânta Sofia pentru a-i aduce omagiu lui Ilie Ilașcu.