Mai mulți fermieri din Republica Moldova se confruntă cu riscul de a-și pierde casele, automobilele și alte bunuri, chiar dacă firmele lor se află în insolvență, din cauza executărilor silite ca persoane fizice. Statul le datorează agricultorilor aproximativ 11 miliarde de lei din TVA, însă procedurile în derulare generează situații critice în sectorul agricol.
Fermierul Ion Pralea, din raionul Cahul, a intrat în insolvență în 2024 și deține 1 300 de hectare de teren agricol. Acesta a declarat în cadrul emisiunii ”Actualitatea la Raport” de la AGRO TV Moldova că riscă să-și piardă casa și automobilele, chiar dacă acestea au fost gajate în cadrul procedurii de insolvență, iar compania sa are o datorie de circa 13 milioane de lei.
”Ne-am trezit cu o altă bancă comercială care era deja cu evacuator la poartă. Fără să fim anunțați, fără să ni se aducă la cunoștință că va veni executorul, aceștia au venit la poartă. Ei ne-au spus clar că ei trebuie să plece cu ceva de aici. Din bunurile puse sub sechestru sunt automobile vechi la care ne-am gândit că nu are nevoie nimeni de ele, iar la bancă nici măcar nu le-am putut pune în gaj. Dar mai am și un autocamion care a fost ridicat, dar și o motocicletă care a fost procurată în 2018”, a spus Pralea.
Situația este similară și pentru fermierul Dinu Tudos, căruia nu i s-au ridicat bani deoarece bunurile sunt pe firmă, însă executările ca persoană fizică au început deja.
”Pe de o parte statul îți dă dreptul să mergi în insolvență, să o restructurezi, iar pe de altă parte lasă ușile deschise pentru executări ca persoană fizică. Executorii au dreptul să ridice alocații pentru copii și alte venituri, practic te lasă fără hrană. Această lege prevede că, dacă nu îți achiți datoriile în planul de restructurare, ei pot da la lichidare”, a declarat Tudos.
Specialiștii afirmă că problema poate fi rezolvată prin revizuirea legii insolvenței, care conține lacune exploatate atât de executori, cât și de administratori de insolvență.
”Marea greșeală a legii 240 a fost că nu a venit cu un instrument financiar. Agricultura are nevoie de infuzie de capital și garanții pentru viitor. Avem cazuri în care, înainte de moratoriu, executorii judecătorești aveau ce lua de la persoane, în schimb unii de rea credință au profitat de lege”, a declarat Serghei Ivanov, președintele Comisiei pentru Agricultură și Industrie Alimentară.
Situația critică subliniază necesitatea urgentă de modificare a legislației privind insolvența în agricultură, pentru a proteja fermierii și investițiile în acest sector.