Compania Meta, care deține Facebook și Instagram, a oprit un studiu intern după ce a descoperit că utilizarea rețelelor sale sociale afectează sănătatea mintală a utilizatorilor, potrivit documentelor depuse într-un proces colectiv intentat de districtele școlare din SUA, transmite Reuters.
Studiul, realizat în 2020 împreună cu firma Nielsen și denumit intern „Project Mercury”, a urmărit efectele „dezactivării” Facebook și Instagram. Conform documentelor, „persoanele care au încetat să folosească Facebook timp de o săptămână au raportat niveluri mai scăzute de depresie, anxietate, singurătate și comparație socială”.
În loc să publice rezultatele, Meta a decis să oprească continuarea cercetării, argumentând intern că rezultatele negative au fost influențate de „narațiunea mediatică existentă”. Totuși, angajații au confirmat că concluziile studiului sunt valide, iar unul dintre ei a comparat tăcerea companiei cu industria tutunului:
”E ca și cum ar face cercetări, știu că țigările sînt dăunătoare, apoi păstrează aceste informații pentru ei”.
În cadrul audierilor Congresului SUA privind siguranța adolescenților pe rețele sociale, Meta a declarat că nu poate cuantifica impactul produselor asupra tinerilor. Purtătorul de cuvânt Andy Stone a susținut că studiul a fost oprit din cauza unei metodologii defectuoase și că Meta „a lucrat intens pentru a îmbunătăți siguranța produselor sale”.
”Întregul context va arăta că, de peste un deceniu, am ascultat părinții, am cercetat problemele care contează cel mai mult și am făcut schimbări reale pentru a proteja adolescenții”, a adăugat el.