Primăria municipiului Ungheni anunță că în Piața Independenței a început instalarea Pomului de Crăciun.
Pomul, unul sintetic, a fost achiziționat de municipalitate în 2020 și va fi amplasat în centrul orașului pentru a șasea oară consecutiv.
În premieră, în acest an, bradul va fi împodobit cu noi decorațiuni, menite să atragă atenția cetățenilor și a oaspeților orașului.