Fondul Monetar Internațional și autoritățile ucrainene au ajuns la un acord privind un nou program de Mecanism extins de creditare (EFF), în valoare de aproximativ 8,1 miliarde de dolari.
Acordul, care se va întinde pe 48 de luni, urmărește menținerea stabilității macroeconomice, restabilirea sustenabilității datoriei publice și consolidarea luptei împotriva corupției. FMI estimează deficitul total de finanțare al Ucrainei pentru perioada 2026–2029 la 136,5 miliarde de dolari, iar doar în anii 2026–2027 acesta ar reprezenta 63 miliarde de dolari.
După opt evaluări reușite în cadrul programului precedent, conducerea Fondului afirmă că noul EFF ”va oferi un suport solid pentru planurile pe termen mediu ale Ucrainei și va sprijini eforturile acesteia de a mobiliza sprijinul extern atât de necesar și este încrezătoare că noul program îi va permite să reducă deficitul de finanțare și să restabilească datoria externă și sustenabilitatea datoriei”.
Discuțiile finale au avut loc între 17 și 21 noiembrie, fiind conduse de expertul FMI Gavin Gray. Acordul urmează să fie prezentat consiliului executiv al Fondului după îndeplinirea condițiilor prealabile și poate fi ajustat în funcție de evoluțiile conflictului ruso-ucrainean. FMI precizează că programul este conceput pentru a atrage sprijin extern pe scară largă, necesar acoperirii deficitului financiar al Ucrainei.