Două cutremure au zguduit zona Vrancea, în această dimineață

Două cutremure au avut loc dimineața aceasta în zona seismică Vrancea din România, apropiată de Republica Moldova. Primul seism s-a produs la ora 05:40, la o adâncime de 139,4 km, având magnitudinea 3,8. Cutremurul a fost resimțit în orașele Focșani, Buzău, Sfântu-Gheorghe, Brașov și Ploiești, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Al doilea cutremur a avut loc la ora 06:46, la o adâncime de 114,5 km, cu magnitudinea 3,3. Seismul a fost resimțit aproape de aceleași localități: Sfântu-Gheorghe, Focșani, Brașov, Buzău și Ploiești.

În 2025, cele mai puternice cutremure din zona Vrancea au avut magnitudinea 5,4 și s-au produs în 16 septembrie în județul Buzău. Alte seisme importante, cu magnitudini de 4,4, au fost înregistrate în 13 februarie și 11 mai.

Autoritățile recomandă populației să rămână vigilentă și să respecte măsurile de siguranță în cazul producerii unor seisme.

Total
0
Shares
Total
0
Share