Corupere electorală – încă un figurant trimis pe banca acuzaților

Procuratura UTA Găgăuzia a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în care un bărbat de 55 de ani, locuitor al orașului Ceadîr-Lunga, este învinuit de comiterea faptei de corupere electorală.

Conform rechizitoriului, învinuitul, fiind susținător al unui partid electoral care a fost declarat neconstituțional, cu scopul de a determina locuitorii raionului Ceadîr-Lunga să își exercite drepturile electorale într-un anumit mod, utiliza aplicația „web-banking” a unei bănci rusești pentru a presta servicii prin intermediul transferului mijloacelor bănești către persoane fizice, titulari ai cardurilor bancare „MIR”.

Acesta transfera banii în ruble rusești pe cardurile respective, iar ulterior, după convertirea acestora, achita mijloacele bănești în lei moldovenești, reținând un anumit procent din sumele convertite drept recompensă pentru serviciul de transfer prestat.

Învinuitul ar fi comis faptele ilegale în perioada alegerilor prezidențiale din Republica Moldova din 20.10.2024 (primul și al doilea tur), a referendumului privind aderarea țării la Uniunea Europeană, precum și în cadrul alegerilor parlamentare din Republica Moldova din 28.09.2025.

În privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Pentru fapta imputată, Codul penal prevede pedeapsa cu închisoare de la 4 la 8 ani, amendă de la 67500 la 92500 de lei și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 7 ani.

Total
0
Shares
Total
0
Share