Peste 1 700 de copii din Republica Moldova cu tulburări din spectrul autist au nevoie de sprijin specializat

Peste 1 700 de copii din Republica Moldova cu tulburări din spectrul autist au nevoie de sprijin specializat, însă lipsa psihopedagogilor, logopezilor și psihologilor face ca mulți dintre aceștia să nu beneficieze de intervenții zilnice adecvate.

Psihopedagogul Tatiana Ivanov din Anenii Noi a declarat: ”La moment sunt singură. Ca să ai un rezultat bun, trebuie să acorzi zi de zi mai multe ore, dar noi avem doar două-trei zile pe săptămână câte două-trei ore”. La rândul ei, logopedul Rodica Moraru din Șoldănești spune: ”Sunt unicul logoped în întreg raionul. Chiar dacă am fi mai mulți, necesitatea de acoperire este mult mai mare”.

Ministerul Educației și Cercetării lucrează la angajarea de noi specialiști și formarea personalului didactic: ”Odată aprobate prin ordinul Ministerului, grădinițele pot angaja psihopedagogi, personal didactic și psihologi. Punem accent și pe formarea continuă a cadrelor didactice”, a declarat Inga Grosu, consultant principal la minister.

Primele echipe mobile, formate dintr-un logoped, un psihopedagog și un psiholog, au început să ajungă, în ultimele două luni, în școlile mici din raioanele Soroca, Cahul și Drochia, pentru a oferi suport copiilor cu nevoi speciale. Virginia Rusnac, director la Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică, explică: ”Pilotăm această formă de suport în școlile cu până la 200 de elevi, unde prezența unui specialist calificat este redusă”.

Organizațiile neguvernamentale, precum People in Need Moldova, completează eforturile statului prin instruiri și terapii pentru copiii cu autism. Managerul de proiect Natalia Țurcanu afirmă: ”Pentru anul acesta putem acoperi 60 de copii, însă cererile primite depășesc 400”.

Până în 2027, proiectul prevede instruirea a peste 400 de specialiști și dotarea 43 de servicii sociale și cinci Centre de Resurse pentru Educație Incluzivă cu echipamente moderne și dispozitive asistive, pentru a facilita accesul copiilor cu nevoi speciale la sprijinul necesar.

Total
0
Shares
Total
0
Share