Ministerul Sănătății a lansat un proiect de modificare a regulilor privind prescripțiile medicale și contractele cu prestatorii, care ar putea aduce schimbări semnificative pentru pacienți și farmaciile din Republica Moldova.
Printre principalele prevederi se numără prelungirea valabilității rețetelor pentru afecțiuni acute de la 10 la 15 zile și posibilitatea ca o singură prescripție să includă medicamente pentru mai multe diagnostice. În cazul pacienților cu diabet zaharat de tip 2, proiectul propune prescrierea testelor și lanțetelor compensate pentru monitorizarea glicemiei pe o perioadă de până la șase luni.
De asemenea, se va renunța la limita de trei vizite la farmacie pentru valorificarea rețetelor, ca răspuns la plângerile pacienților care sunt nevoiți să revină din cauza lipsei medicamentelor în stoc.
Proiectul mai propune extinderea de la unul la trei ani a valabilității contractelor cu prestatorii medicali, pentru a asigura continuitatea serviciilor. În plus, se va introduce restituirea cheltuielilor pentru servicii medicale neprestate: dacă prestatorul nu rambursează suma datorată, Compania Națională de Asigurări în Medicină va efectua plata direct către pacient, reținând suma din transferurile viitoare către prestator.
Documentul se află în procedură de consultări publice, după care va fi transmis Guvernului pentru aprobare.
Conform unei Hotărâri de Guvern din noiembrie, prima de asigurare medicală în 2026 va fi 12 636 de lei, menținându-se la nivelul anului curent.