VIDEO // Doi tineri din Șoldănești au fost reținuți pentru că au tâlhărit o femeie de 88 de ani și i-au omorât câinele

Ofițerii Direcției Investigații ”Centru” a INI, împreună cu polițiștii și procurorii din Șoldănești, au reținut doi tineri de 26 de ani suspectați de comiterea unui atac tâlhăresc asupra unei femei de 88 de ani din satul Socola, în martie 2024.

Potrivit anchetei, în 19 martie 2024, cei doi, mascați și purtând mănuși, au pătruns în gospodăria victimei, au omorât câinele din curte, au forțat ușa de la intrare și au imobilizat femeia, legându-i mâinile cu un cablu. Ulterior, au agresat-o și au amenințat-o cu un cuțit, cerându-i banii din casă. Suspecții au furat 33 000 de lei, un inel și o pereche de cercei din aur, fugind apoi într-o direcție necunoscută.

Unul dintre bărbați a fost arestat pentru 30 de zile și și-a recunoscut vina, iar celălalt se află deja în detenție în Penitenciarul nr. 11 Bălți, pentru un omor comis în grup în vara anului 2024. În urma perchezițiilor efectuate în penitenciar, polițiștii au ridicat telefonul mobil al acestuia, cu informații relevante pentru dosar.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Dacă vinovăția le va fi demonstrată, suspecții riscă între 8 și 10 ani de închisoare.

Total
0
Shares
Total
0
Share